Covasna: Patru copii, la spital după ce au fost loviți de tatăl lor, care este cercetat de polițiști

Covasna: Patru copii, la spital după ce au fost loviți de tatăl lor, care este cercetat de polițiști
Publicat: 20/11/2013, 15:17
Actualizat: 28/07/2014, 23:43

Patru copii cu vârste cuprinse între șase și zece ani, din județul Covasna, au ajuns la spital, după ce au fost loviți de tatăl lor, polițiștii, care au deschis o anchetă în acest caz, spunând că părinții minorilor sunt cunoscuți cu probleme psihice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Covasna, Nicoleta Marin, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că un bărbat din comuna covăsneană Zagon a sunat la 112 și a sesizat că patru frați au fost loviți de către tatăl lor.

Polițiștii au început cercetările în acest caz, cei patru copii fiind transportați, marți, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din municipiul Sfântu Gheorghe.

Potrivit sursei citate, părinții minorilor sunt cunoscuți cu probleme psihice, iar al cincilea copil al lor se află într-un centru de plasament de mai mult timp.

Marin a precizat că cei patru frați vor rămâne internați în spital în următoarele zile, iar după externare cazul lor va fi preluat de Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna.

Ea a adăugat că tatăl copiilor este cercetat, în stare de libertate, de polițiștii din comuna Zagon pentru lovire și rele tratamente aplicate minorilor, primele cercetări arătând că „este o situație care persistă” .

La rândul său, managerul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Covasna, Andras-Nagy Robert, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că acești copii au fost transportați cu salvarea la spital, ei având leziuni minore.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal